Romanian Baptist Association
Noutati din US & Canada
Noutati si Articole
In Atentie
Ilustratii si Meditatii
Bisericile Baptiste Romane din Europa - Krems

Autor: Cornel Prejban
 
 
 
Revizuit: 3/26/2007 9:13:18 AM

De câteva luni credinciosii baptisti români din Krems au cumparat un teren in vederea construirii unui locas de inchinare. Intr-un orasel de aproximativ 25.000 locuitori, în majoritatea lor declarati catolici si unde de 30 ani nu s-a mai construit un lacas de cult, este un lucru neobisnuit, cu atât mai mult cu cât românii nu sunt cea mai numeroasa minoritate etnica din Krems, si baptistii sunt „necunoscuti” în Austria. Atât de „necunoscuti” încât mare parte dintre localnici la auzul numelui de „baptist” se gândesc la Islam.

Prin urmare, în mintea multora este „normal” ca biserica baptista sa fie o „moschee”. Asadar, nu a lipsit mult pentru ca zvonul ca o moschee ale carei minarete vor depasi în înaltime orice alta constructie religioasa din Krems sa se raspândeasca cu repeziciune. Ideea construirii unei moschei într-un cartier foarte populat a stârnit o mare îngrijorare printre locatari.

Noi vedem în acest zvon, însa, mâna lui Dumnezeu care ne calauzeste si ne deschide drumuri aici, pe un pamânt strain de EL. In zilele urmatoare, ziarele locale, si chiar un ziar central din Viena au publicat articole în care nu doar explicau situatia reala, ci si faceau lumina în privinta baptistilor si a crezului nostru. Primaria ne-a pus la dispozitie biroul de presa, pentru ca, folosindu-ne de el sa ne facem cunoscuti. Deasemenea am organizat o dezbatere publica pe tema „Sa fii crestin in societatea noastra”, corul bisericii noastre va avea un concert intr-o sala publica prin care, deasememea, speram sa putem prezenta Vestea Buna.

Îi multumim lui Dumnezeu pentru însotirea Lui si ne rugam pentru întelepciunea de a sti cum sa folosim aceste posibilitati si de a ne face cunoscuti de acum nu doar prin cuvinte ci si prin faptele noastre.

Puteti afla mai multe despre noi vizitand www.baptisten-krems.at.

Home | Contactati-ne | Noutati | Client Login